Valentin Naumescu / Războiul de după război. Divizarea Irakului post-american?
Iunie 2014. Adepţii sunniţi ai grupării „Statul Islamic din Irak şi Siria” (sau Irak şi Levant, denumirea alternativă) avansează spre capitala Bagdad pe trei direcţii

Statele Unite trimit portavionul George H.W. Bush în Golful Persic, pentru a fi disponibil în cazul în care preşedintele Barack Obama decide efectuarea de raiduri
Jihadiştii din gruparea așa numită Statul Islamic din Irak şi Levant au ocupat luni spre marţi noaptea orașul Mosul, al doilea ca mărime din nordul
Preţurile la petrol au crescut la cel mai înalt nivel din ultimele nouă luni, pe fondul îngrijorării că violenţele din Irak vor afecta stocurile mondiale.
Islamiştii au preluat controlul asupra mai multor regiuni din Irak și amenință să atace capitala țării, Bagdad, zguduită deja de o serie de atentate. SUA
Teroristul sirian Omar Hayssam a fost predat, vineri, Poliției Române, pentru a fi supus pedepsei de închisoare pentru implicarea sa în cazul răpirii jurnaliștilor români