ipc

Amplificarea inflaţiei din industrie prinde din urmă şi ritmul indicelui preţurilor de consum. Preţurile producţiei industriale au crescut în mai cu 0,8% faţă de luna precedentă şi cu 5,24% (în total, piaţa internă şi piaţa externă), faţă de...
3 iulie, 2018
Mai mult de jumătate din rata anuală a inflației din luna martie 2018 (care a urcat la 4,95%) a fost rezultatul scumpirilor pe segmentul de mărfuri şi servicii din coşul de consum al populaţiei care au avut prețuri...
25 aprilie, 2018
România a înregistrat în prima lună a anului în curs o creştere de 0,78% a prețurilor faţă de luna precedentă, ceea ce a condus la un nivel al inflaţiei la începutul lui 2018 de 4,32%. Valoarea medie a...
14 februarie, 2018
Potrivit datelor comunicate de INS, România a înregistrat în luna decembrie o creştere a prețurilor faţă de luna precedentă de 0,32%, ceea ce a condus la un nivel al inflaţiei la finalul anului 2017 de 3,32%. Plecată de...
14 ianuarie, 2018
Preţurile de consum au înregistrat un salt până la 2,63% în octombrie 2017 față de aceeași lună a anului trecut, de la 1,8% în septembrie / septembrie 2016, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi. Mărfurile...
10 noiembrie, 2017
Urmare a recunoaşterii costurilor majorate de furnizare reclamate de firmele de distribuţie către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, de la 1 octombrie 2017, gazele naturale pentru consumatorii casnici ar urma să se scumpească cu aproximativ 6%...
28 septembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: