iohannis

Președintele Klaus Iohannis a primit sâmbătă premiul „Franz Josef Strauss 2018”, decernat, la Munchen, de către Fundaţia germană Hanns Seidel. În cadrul ceremoniei de la Munchen, discursul Laudatio a fost rostit de către Barbara Stamm, preşedintele Parlamentului din...
3 iunie, 2018
Fostul ministru al Justiţiei Valeriu Stoica a declarat vineri că CCR și-a depășit atribuțiile prin decizia de miercuri privind revocarea şefei DNA. În opinia sa, pentru evitarea derapajelor acestei instituții, care nu este supusă niciunui control, ar trebui...
1 iunie, 2018
Aproximativ 500 de procurori, dintr-un total de circa 3.000, au semnat joi o scrisoare deschisă prin care cer respectarea independenței justiției. Singura instituție care gestionează cariera procurorilor este CSM, iar Ministerul Justiției nu are „nicio implicare și niciun...
31 mai, 2018
CCR a pronunțat astăzi o decizie extrem de importantă prin care este interpretată Constituția în legătură cu puterile ministrului asupra procurorilor. Ținânt cont și de o altă decizie de acum două luni a CCR, pot spune că ministrul...
30 mai, 2018
Decizia CCR de miercuri, de a scoate președinția și CSM din procesul de revocare a unui înalt procuror nu e nici un simplu ”act tehnic” și nici o simplă mutare politică. Până la motivarea deciziei, Curtea Constituțională ne...
30 mai, 2018
„Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, a decis miercuri CCR, cu un scor de 6 la 3 din voturi. S-au opus deciziei – potrivit...
30 mai, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: