investitii

Programul de guvernare cu care echipa premierului Sorin Grindeanu a obținut investitura Parlamentului României prevede termene precise, termene aproximative și termene pentru un întreg mandat de patru ani, sau chiar mai îndepărtate, de îndeplinire a promisiunilor economice, inclusiv...
6 ianuarie, 2017
Coaliția PSD-ALDE a depus la Parlament un program de guvernare. Din document transpare intenția actualei puteri de a controla o bună parte din economie pe fondul unei liniști sociale asigurate de reduceri de taxe și impozite, de creșteri...
4 ianuarie, 2017
Partea de fonduri europene a avut cel mai mult de suferit faţă de programarea bugetară, a declarat pentru Mediafax Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. De asemenea, a explicat acesta, execuția bugetară se înscrie în tiparul din ultimul timp,...
28 decembrie, 2016
Sumele economisite în România sunt în creştere, dar evoluția depozitelor bancare în ultimii 10 ani exprimă, printre altele, polarizarea averilor românilor. Totodată, apetitul românilor pentru investirea economiilor este încă redus, deși valoarea plasamentelor a crescut considerabil. Numărul persoanelor...
28 decembrie, 2016
Execuția bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2016 s-a încheiat cu creșteri la încasările din: impozitul pe profit de 10,5%, față de aceeași perioadă a anului precedent, la contribuțiile de asigurări sociale (+7,3%), la accize...
28 decembrie, 2016
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele zece luni din acest an un deficit de 2.919 milioane euro, rezultat de aproape trei ori mai slabă decât cel de -1.055  milioane euro înregistrat în aceeași perioadă...
14 decembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: