investitie

Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica a fost mandatat să iniţieze procedurile privind încetarea negocierilor cu China General Nuclear Power Group (CGN), precum şi a efectelor juridice în ceea ce priveşte memorandumul de înţelegere încheiat în 2015 pentru construirea...
13 iunie, 2020
Compania Modex a încheiat un parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE) pentru transformarea unei săli de curs într-un laborator de blockchain, valoarea investiției ridicându-se la circa 50.000 de euro, transmite compania specializată în dezvoltarea de...
4 martie, 2020
O instanță din Germania a cerut Tesla să oprească procesul de defrișare a pădurii aflate pe terenul pe care plănuiește să își construiască noua fabrică, în apropiere de Berlin, o victorie pentru ecologiștii germani care s-au opus intențiilor...
17 februarie, 2020
Miliardarul George Soros (89 de ani), a anunțat joi, la Davos, că va investi un miliard de dolari pentru a finanţa o nouă reţea globală de universităţi, concepută special pentru a promova valorile liberale şi viziunea sa asupra...
24 ianuarie, 2020
  Comisia Europeană a lansat o investigaţie privind ajutorul în valoare de 108 milioane de lei euro pe care Budapesta intenționează să-l acorde Samsung SDI, care investește aproximativ 1,2 miliarde de euro pentru extinderea fabricii din orașul God....
14 octombrie, 2019
O parcelă de teren din apropierea orașului Debrecen, estul Ungariei, pe care BMW urmează să construiască o uzină de producție de un miliard de euro, a fost înmânată marți constructorului auto german, transmite MTI, transmite Agerpres. Ministrul ungar...
25 septembrie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: