invatamant

Una dintre cele mai mari probleme când vine vorba de construirea unei afaceri de succes este lipsa resursei umane de calitate. Din păcate avem foarte mulți absolvenți de studii superioare dar, cu toate acestea, sunt prea puțini cei...
14 noiembrie, 2013
47,78% dintre cadrele didactice care au susținut examenul pentru ocuparea posturilor în învățământul preuniversitar au obținut note între 7 și 10, permițându-le să ocupe un post pe perioadă nedeterminată, potrivit rezultatelor anunțate luni de Ministerul Educației. 14.098 de...
5 august, 2013
Doar 47,83% dintre cadrele didactice care s-au înscris anul acesta la examenul de definitivat în învățământul preuniversitar au promovat, potrivit rezultatelor parțiale anunțate luni de Ministerul Educației. Rata de promovare în 2013 este cu peste 14 puncte procentuale...
23 iulie, 2013
Președintele Traian Băsescu a denunțat, miercuri, o presupusă tendință pentru desființarea școlilor profesionale, în condițiile în care ”universitari parlamentari” ar avea astfel interes să alimenteze cu ”materie primă plătitoare” ”universități inventate” în toată țara. „Sper ca şi părinţii...
3 iulie, 2013
Universitățile vor putea retrage diplomele de studii, inclusiv doctroale, în caz de plagiat, doar prin decizie a instanței de judecată, potrivit unui amendament introdus de Camera Deputaților la o ordonanță de modificare a Legii educației. Inițial, Legea educației...
7 martie, 2013
Elevii din învățământul primar vor avea mai multe ore de educație fizică și mișcare, potrivit unui proiect de Plan-cadru pentru învațamântul primar publicat de Ministerul Educației. ”O noutate importantă a Proiectului de Plan-cadru pentru învațamântul primar propus dezbaterii...
15 februarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: