Ajutoare de urgență pentru gospodăriile inundate – procedură simplificată
Premierul Florin Cîţu a anunțat duminică, la o videoconferinţă cu prefecţii, că se lucrează la o procedură simplificată de acordare a ajutoarelor de urgență destinate

Veneţia a fost inundată marţi seară de cel mai ridicat flux din ultimii 50 de ani, turiştii înaintând cu greu pe străzile inundate pentru a
Preşedintele Klaus Iohannis transmitecă este nevoie urgentă de elaborarea unor strategii pentru a preveni efectele fenomenelor meteo extreme, după ce trei copii au murit şi
Site-ul sistemului pentru situații de urgență, RO-ALERT, care avertizează cetățenii în situații în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol – fenomene meteo
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a convocat duminică comandamentul de inundaţii în sistem de videoconferinţă cu autorităţile locale din judeţele aflate sub avertizări meteorologice, anunţând
Patru persoane au murit, iar peste 250 de case au distruse aproape în totalitate de inundațiile produse în ultimele zile în aproape toată țara. De asemenea,