Inflația lunară – ușor negativă, inflația anuală continuă să scadă
Prețurile s-au redus cu 0,05% în luna iulie 2014, potrivit datelor oficiale comunicate de Institutul Național de Statistică. În pofida acestui fapt, valoarea inflației anuale

Deficitul comercial pe primul semestru al anului în curs a fost cu circa 300 milioane euro mai mare decât cel din aceeași perioadă a anului
Producţia industrială a scăzut în luna iunie 2014 faţă de luna precedentă atât ca serie brută (- 1,0%) cât şi ca serie ajustată în funcţie
Volumul lucrărilor de construcţii s-a redus la şase luni cu 10,2%, ca serie brută, pe fondul scăderilor la lucrările de reparaţii capitale, cu 18,4%, şi
În luna iunie 2014, s-au eliberat 3.824 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 6,6% faţă de luna mai 2014, anunţă Institutul Naţional
Doar 82,9% din populaţia urbană a României trăiește în locuinţe ce beneficiază de servicii de canalizare, în mediul rural procentul fiind de numai 4,7, potrivit