Rata de ocupare scade – nesemnificativ în rândul tinerilor (nu mai are unde), mai accentuat în categoria 25 – 54 de ani
Ocuparea în rândul populației în vârsta de muncă (15 – 64 de ani) a scăzut ușor în primul trimestru de anul acesta, de la 61,6%

Potrivit datelor oficiale comunicate de Institutul Național de Statistică, România a consemnat în mai 2017 o creştere prețurilor faţă de luna precedentă de 0,28%, identică
Câștigul salarial mediu nominal net din luna aprilie a fost de 2.366 lei, în creștere cu 1% față de luna precedentă, respectiv cu 24 lei,
Cartofii, citricele, fructele proaspete și carnea de porc sunt produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult în luna mai, comparativ cu aprilie, potrivit datelor
Investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 3,1% în primul trimestru din acest an faţă de perioada similară din 2016, până la 12,83
Cheltuielile totale au reprezentat 85,7% din nivelul veniturilor totale ale gospodăriilor din România, în anul 2016. Au fost, în medie, de 2.524 lei lunar pe