România a aderat la Standardul Special de Diseminare a Datelor – Plus al FMI
INS a anunțat că, de la 1 noiembrie 2019, România a fost integrată în grupul select al țărilor avansate din punctul de vedere al diseminării

Așteptările managerilor din industria prelucrătoare, din comerț și servicii sunt majoritar optimiste, dar majoritatea statistică este fragilă, potrivit rezultatelor anchetei de conjunctură a Insitutului Național
INS a recalculat ușor în jos PIB-ul pe trimestrul II şi, implicit pe prima jumătate a anului. Ajustarea rezultatului pe al doilea trimestru din 2019
Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în al doilea trimestru cu 14,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, până la 4.764 lei
Luna august a înregistrat o scădere a numărului autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidențiale din România cu 10,9% faţă de luna iulie 2019 şi cu
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primele şapte luni ale anului în curs, faţă de perioada similară din 2018, ca serie brută, cu 26%,