infractiune

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de un număr de 67 de persoane care au luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012, se arată într-un comunicat al...
9 octombrie, 2012
Remus Vulpescu, șeful OPSPI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar înainte de a-și da demisia din funcție după eșecul privatizării Oltchim. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Vulpescu a sesizat procurorii...
3 octombrie, 2012
DNA a făcut, joi, publice, într-un comunicat al instituției, învinuirile pe care i le aduc lui Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, în legătură cu votarea în județele din sudul țării la referendumul din 29 iulie. Pe data...
6 septembrie, 2012
Procurorii DIICOT i-au solicitat procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să întreprindă demersurile necesare în vederea ridicării imunităţii deputatului independent Mihail Boldea, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de...
19 martie, 2012
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în legătură cu posibila infracţiune de spălare de bani, în cazul directorului adjunct al Agenţiei naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) – Direcția Generală de Administrare...
21 octombrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: