inflatie

Din cauza nerespectării legii 411/2004, a fondurilor de pensii administrate privat, românii au acumulat, în contul lor personal de Pilon 2, sume cu 17% mai mici decât ar fi avut dacă nivelul contribuţiei la fonduri stabilit prin Lege...
3 februarie, 2020
Indicatorul de încredere macroeconomică CFA a ajuns la maximul ultimilor 18 luni, dar prognoza analiștilor privind deprecierea leului este aproape la fel de severă ca în ianuarie 2019 (după șocul OUG 114), conform raportului publicat luni de  Asociația ...
27 ianuarie, 2020
Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) a decis, joi, să păstreze neschimbate ratele dobânzii de referință, ca și volumul de achiziții de obligațiuni, dar a și anunțat că a declanşat procesul de revizuire a strategiei sale de politică...
23 ianuarie, 2020
Piele financiare aşteaptă, joi, de la preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, să dea detalii despre revizuirea politicii monetare a băncii, respectiv a ţintei principale a acesteia şi a modului cum va fi atinsă, demers întreprins...
23 ianuarie, 2020
Conform datelor publicate de Eurostat, deși s-a situat în materie de majorare a prețurilor pe locul 2, imediat după Ungaria, România a înregistrat în 2019 cea mai mică creștere a inflației față de finalul anului precedent, între statele...
21 ianuarie, 2020
Cele 7 fonduri de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul 2) au realizat în 2019 un randament mediu de 11,8%, cea mai bună performanţă din ultimii 9 ani, potrivit unui comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România...
19 ianuarie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: