Cristian Grosu / Criza care urmează și percepția ei
Scurt, că altfel – dată fiind tema – ar fi o impietate: Contextul, criza care vine pentru România și săptămâna de ceață. Mai întâi, săptămâna

În iunie, comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut pentru prima dată din iulie 2016 încoace, înregistrând cea mai slabă evoluţie din ianuarie 2016 încoace,
Producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 7% în primele două luni din 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, ca urmare a
Producţia industrială a crescut cu 8,2% ca serie brută în 2017 comparativ cu anul precedent, pe o tendinţă de creştere declanşată în martie 2016. Contribuția
Eurostat plasează România în topul european al evoluțiilor industriei prelucrătoare față de referința constituită de anul 2010 și pe primul loc dacă se ia în
Industria a avut cea mai importantă contribuție la creșterea PIB în 2014, cu o influență directă de aproape o treime din rezultatul de 2,9% consemnat