incompatibilitate

Agenția națională de Integritate (ANI) îi acuză pe trei miniștri ai guvernului Ponta și pe un secretar general adjunct din guvern de conflict de interese și/sau abuz în serviciu. Potrivit unui comunicat al ANI, fiecare dintre cei trei...
9 noiembrie, 2012
Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat miercuri Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în legătură cu decizia de marți a Senatului prin care senatorul mircea Diaconu își păstrează postul de parlamentar, în ciuda hotărârii de incompatibilitate pe care...
31 octombrie, 2012
Comisia Europeană (CE) regretă decizia de marți a Senatului român de a nu da curs unei sentințe a Inaltei Curți de Casație si Justiție (ICCJ) în cazul senatorului Mircea Diaconu, a declarat marți Mark Gray, purtator de cuvânt...
31 octombrie, 2012
Plenul Senatului a respins, marţi, solicitarea ANI privind încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, pentru încetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic,...
30 octombrie, 2012
Senatorii reuniţi în plen au respins, marţi, prin vot secret, încetarea mandatului senatorului liberal Mircea Diaconu, găsit în stare de incompatibilitate de ctre Agenţia Naţională de Integritate, conformată de justiţie. 32 de senatori au votat împotriva încetării mandatului...
30 octombrie, 2012
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a declarat pentru MEDIAFAX că va fi revocat din funcţie şi susţine că piaţa asigurărilor se confruntă cu „probleme grave”, care, în cazul producerii unui cutremur puternic, ar face ca...
16 octombrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: