inaugurare

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc (foto), şi alte autorităţi locale şi centrale au participat marți la redeschiderea festivă a tronsonului de cale ferata Ilva Mica – Rodna Veche. Potrivit unui comunicat emis de CFR călători, distanța de 21 de...
2 august, 2017
Zece proiecte de infrastructură realizate prin fonduri ale Iniţiativei de Reasigurare Europeană a Statelor Unite vor fi inaugurate luni în baza aeriană Mihail Kogălniceanu, anunță MApN. Cele 10 proiecte finalizate sau în curs de finalizare au o valoare...
17 iulie, 2017
Direcția de Sănătate Publică Suceava a interzis funcționarea maternității din Fălticeni, din cauza bacteriilor coliforme identificate în probe prelevate de pe suprafaţa mobilierului. DSP a cerut spitalului să facă o nouă dezinfectare, cu alte produse biocide, urmând să...
31 mai, 2017
Deloitte a inaugurat joi Centrul de Servicii Regionale în România. Centrul, care operează sub denumirea Deloitte Tehnologie, se înscrie investițiilor strategice ale companiei, menite să pună în slujba clienților din toate sectoarele de business din întreaga lume tehnologii...
4 mai, 2017
Donald Trump a depus vineri jurământul de credinţă și este, oficial, al 45-lea președintele al Statelor Unite. Jurământul „Eu, Donald Trump, jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot...
20 ianuarie, 2017
Rusia își va crește bugetul militar, ca reacție la activarea scutului de apărare antirachetă al SUA în Europa, pentru a confirma actualul echilibru de forțe strategice, a declarat Vladimir Putin, la o zi după inaugurarea de la Deveselu....
15 mai, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: