importuri

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România și-a menținut tendința ascendentă și în prima jumătate a anului 2022, însumând 18,4 miliarde de euro, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică (Destatis), centralizate de camera de comerț bilaterală româno-germană, AHK...
25 august, 2022
Deficitul comercial a crescut cu încă 4,74 miliarde de lei, sau cu 44,3%, în semestrul 1 din 2022 față de aceeași perioadă a anului trecut. Importurile au crescut mai mult decât exporturile, potrivit datelor publicate, marți, de Institutul...
9 august, 2022
Deficitul comercial a crescut spectaculos în primele 5 luni ale anului, cu 76,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la mai mult de 12,74 miliarde de euro, potrivit datelor publicate luni, de Institutul Național de Statistică...
11 iulie, 2022
Pe fondul prăbușirii importurilor și a unei creșteri relativ stabile a exporturilor către principalii săi parteneri comerciali, Rusia se îndreaptă în acest an către un surplus comercial record, reiese din calculele jurnaliștilor The Economist. Rusia a încetat să...
18 mai, 2022
Deficitul comercial a urcat la 4,58 miliarde de euro în februarie, în condițiile în care ritmul de creștere al importurilor s-a menținut peste cel al exporturilor, reiese din datele comunicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). Deficitul...
11 aprilie, 2022
Deficitul comercial al României, respectiv diferența dintre exporturi și importuri, s-a ridicat la peste 2,1 miliarde de euro în ianuarie, de aproape două ori mai mult decât în ianuarie 2021, în condițiile în care ritmul de creștere al...
14 martie, 2022

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: