Vaccinarea copiilor, în impas. Transfer de date defectuos, a dispărut istoricul medical
Medicii de familie ieşeni, dar şi cei din restul ţării, atrag atenţia asupra faptului că vaccinarea copiilor se află într-un moment de impas odată cu

Marea Britanie ”este gata să ia în considerare” o extindere a perioadei de tranziție dinainte de Brexit, a indicat premierul Theresa May în discursul de
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat joi în Parlament că „depinde de Grecia dacă poate îndeplini condiţiile necesare pentru a face parte din