Hollande propune Europei un plan de stimulare a creşterii de 120 de miliarde de euro
Franța a trimis liderilor europeni o propunere privind un plan de creștere de 120 de miliarde de euro, care cuprinde o taxă pe tranzacțiile financiare,

Partidul Socialist (PS) al preşedintelui François Hollande a obţinut duminică majoritatea absolută în Adunarea Naţională, în urma turului doi al alegerilor legislative, potrivit unor sondaje
Deşi susţin că ar trebui să nu existe niciun subiect tabu, care să nu poată fi discutat între liderii europeni, oficialii francezi, care au vizitat
Liderii UE vor ca Grecia să rămână în zona euro, dar să-şi respecte angajamentele, a declarat, aseară, la finalul reuniunii informale a Consiliului European, preşedintele
Summitul de două zile din Chicago s-a încheiat cu un acord foarte important referitor la retragerea militarilor Alianţei din Afganistan, pe de-o parte, şi predarea
Franţa nu va ratifica Pactul european privind disciplina fiscală cu excepţia cazului în care este modificat pentru a include angajamente pentru promovarea creşterii economice, după