guvern

Salariile bugertarilor vor crește anul acesta cu 15-16%, începând din iunie, iar pensionarii își vor recupera banii opriți ilegal de casele de pensii, după cum reiese din bilanțul premierului demis Mihai-Răzvan Ungureanu și planurile Guvernului propus Victor Ponta.
2 mai, 2012
Victor Ponta şi Gabriel Oprea, liderii PSD şi UNPR, au semnat miercuri un protocol de colaborare între cele două formaţiuni politice. Cei doi preşedinţi de partide s-au întâlnit la grupul UNPR din Camera Deputaţilor şi, după o scurtă...
2 mai, 2012
Florin Georgescu, ministrul nominalizat pentru Finanţele Publice, a declarat, miercuri, că viitorul guvern va face toate eforturile necesare pentru a găsi soluţii în vederea majorării salariilor bugetarilor şi pentru returnarea contribuţiilor oprite ilegal de la pensionari, fără însă...
2 mai, 2012
Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul ICCJ au declanşat, în ianuarie, urmărirea penală faţă de Mircea Diaconu, pentru conflict de interese, dosarul fiind în fază de finalizare, potrivit unui răspuns comunicat MEDIAFAX de către Biroul...
2 mai, 2012
În urmă cu câteva săptămâni scriam că miza politică (pur politică) a lui Mihai Răzvan Ungureanu este să reziste până la alegerile locale. Odată intrat în vară şi scăpat – în logica gestiunii timpului până la parlamentare –...
2 mai, 2012
Președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a afirmat, marți, la RTV, că Victor Alistar nu poate ocupa funcții de demnitate publică până în august 2012, însă ministrul delegat pentru strategii guvernamentale desemnat a negat informația. Horia Georgescu...
2 mai, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: