Parlamentul a adoptat legea liberalizării prețului la curent și gaze
Proiectul Legii energiei electrice şi a gazelor naturale a fost adoptat joi de plenul Camerei Deputaţilor cu 186 de voturi pentru, trei împotrivă şi şapte

Guvernul a decis, miercuri, transferarea Institutului Cultural Român (ICR) din subordinea Președinției în cea a Senatului, șeful statului acuzând principalul partid de guvernare, PSD, că
Guvernul consideră că este constituţional şi funcţional ca România să fie reprezentată de către primul-ministru la şedinţele Consiliului European la care sunt discutate teme economice
Nimeni nu vrea să înveţe nimic decât pe pielea lui – fără să-i mai punem la socoteală pe cei grei de cap. Rezultatele alegerilor (cred
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, joi, că a propus declararea „persona non grata” a ambasadorului Siriei şi rechemarea pentru consultări a ambasadorului României
Premierul Victor Ponta l-a demis joi pe Iulius Dan Plaveti din funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Reglementare în Enegie (ANRE) și l-a numit