UE și FMI ar putea amâna tranșa de 8 miliarde de euro până după referendum
Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional ar putea ‘să îngheţe’ acordarea celei de-a şasea tranşe din ajutorul internaţional de opt miliarde euro pentru Grecia, dacă

Oficialii Fondului Monetar Internațional au solicitat Guvernului să prezinte o „foaie clară de parcurs” pentru privatizarea companiilor de stat din energie şi transporturi, precum şi
Aşa îşi intitulează Daily Mail articolul despre anunţul premierului Georgeos Papandreou că va organiza un referendumm privind planul de austeritate pentru a i se ierta
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, urmează să discute, miercuri la Cannes, cu lideri ai UE şi FMI, înainte de a se
Simpla anunţare referendumului, de către premierul grec Georgeos Papandreou, subliniază urgenţa stabilirii unui zid de protecţie credibil pentru a preveni extinderea crizei din Grecia către alte state.
Anunţul premierului elen de organizare a unui referendum cu privire la planul de ajutor decis săptămâna trecută la Bruxelles a crescut dramatic riscurile pentru Grecia