grecia

Preşedintele francez François Hollande a fost întâmpinat marţi seara, la Cancelaria din Berlin de către Angela Merkel, cu o întârziere de peste o oră din cauza unui incident de zbor cauzat de o furtună, a precizat AFP, citată...
16 mai, 2012
Negocierile pentru a forma un nou guvern grec au eşuat, iar poporul trebuie să meargă la vot din nou, scrie agenţia de presă bulgară Novinite. Runda finală de negocieri între liderii de partide care au câştigat locuri în...
15 mai, 2012
Pieţele financiare fac pregătiri în grabă pentru o ieşire a grecilor din zona euro, după o zi de turbulenţe politice şi economice, încheiate cu elita politică a Europei care a admis pentru prima dată că ar putea fi...
15 mai, 2012
Premierul Victor Ponta şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au discutat luni la telefon despre situaţia din Grecia şi impactul asupra băncilor româneşti cu capital grecesc, prim-ministrul susţinând că autorităţile române sunt pregătite să ia măsurile necesare în orice...
14 mai, 2012
Randamentele obligaţiunilor şi costurile asigurării datoriilor Spaniei şi Italiei au crescut luni din cauza temerilor investitorilor legate de o posibilă ieşire a Greciei din zona euro, în timp ce randamentele obligaţiunilor germane au atins minime record – informează...
14 mai, 2012
Premierul Victor Ponta a anunţat că va discuta luni cu preşedintele Traian Băsescu şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, formarea unui grup de lucru pentru atenuarea efectelor crizei politice din Grecia asupra sistemului bancar...
14 mai, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: