grecia

Desigur, nu-i o temă pe care o dezbate toată lumea în tramvai, în timp ce vatmanul, atent, intervine din când în când în discuție. Dar măcar în cercurile de decizie și în presa economică, atenția pentru evoluțiile și...
14 aprilie, 2015
Premierul grec Alexis Tsipras şi preşedintele Vladimir Putin au afirmat că vor să relanseze relaţiile dintre ţările lor, care se află acum într-o „nouă primăvară”. Asta însă se întâmplă pe fondul unei noi schisme în interiorul Uniunii Europene,...
9 aprilie, 2015
Grecia se pregăteşte pentru plata următoarei tranşe a datoriei către FMI, 450 de milioane, în 9 aprilie. Este asigurarea dată de ministrul de Finanţe, Yanis Varoufakis, şefei FMI Christine Lagarde, pe care a întâlnit-o duminică, potrivit presei internaţionale....
6 aprilie, 2015
Ministrul grec al finanţelor Yanis Varoufakis discută, duminică, la Washington, programul de reforme cu şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI) Christine Lagarde. Vizita are loc înaintea termenului limită stabilit pentru Grecia la 9 aprilie pentru a rambursa FMI o...
5 aprilie, 2015
Este deja un lucru binecunoscut ca criza economica ce a devenit vizibila incepind cu anul 2008 a avut in centrul ei o criza a datoriilor: in mai toate tarile lumii si indeosebi in tarile dezvoltate, companiile, familiile, guvernele...
3 aprilie, 2015
Guvernul din Grecia le-a prezentat partenerilor din zona euro programul de măsuri de reformă revizuit, promitând că îşi va îndeplini obligaţiile de plată a datoriilor în următoarele două săptămâni, scrie Financial Times. În documentul obţinut de publicaţia britanică,...
2 aprilie, 2015

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: