Bulgaria și Grecia au semnat acordul pentru interconectarea rețelelor de gaze naturale
Sofia și Atena au semnat joi acordul pentru construirea unei conducte care va conecta rețelele de gaze naturale ale celor două țări, interconector ce va

Autorităţile de la Atena au adoptat joi măsuri pentru a face faţă crizei migraţiei, activând mecanismele UE de Protecţie Civilă şi acceptând ajutorul Frontex la
Poliția din Macedonia a folosit gaze lacrimogene împotriva a sute de migranți, în majoritate de origine pakistaneză, care au încercat miercuri seara să forțeze granița
Uniunea Europeană a avertizat Grecia că va fi suspendată din zona de liberă circulație europeană dacă, până la jumătatea lunii decembrie, nu reușește să demonstreze
Autorităţile de la Atena au ajuns, marţi, la un acord cu creditorii internaţionali ai Greciei pentru deblocarea sumei de 12 miliarde de euro din pachetul
Syriza a propus parlamentului grec un pachet mai amplu de reforme al sistemelor fiscale şi de pensii, alimentând îngrijorările că recesiunea, înregistrată deja de 6