germania

FMI trebuie acum să facă faţă unei urgenţe fără precedent, iar soluţia finală care se intrevede consta în aducerea în locul lui Strauss-Kahn a unui membru BRIC
17 mai, 2011
„Exista unanimitate in sustinerea ideii ca libera circulatie a persoanelor este una dintre realizarile principale ale UE care trebuie pastrate. Pentru a o pastra, avem nevoie sa consolidam frontierele externe si sa interzicem controalele nationale, cu exceptia unor...
13 mai, 2011
În coşul de consum al populaţiei, care stă la baza calculării inflaţiei, energia figurează cu o pondere de 9,36% din cheltuielile lunare, repartizate astfel: energia electrică 5,01%, gaze naturale 3,20% şi energie termică 1,15%. În curând, lucrurile se...
12 mai, 2011
Claus Hjort Frederiksen, ministrul de finanţe al Danemarcei a anunţat că ţara sa va relua controalele la frontiera cu Germania şi la punctele de pe Podul Oresud, care o leagă de Suedia. Măsura va intra în vigoare în...
12 mai, 2011
Mondeda unică europeană s-a putea deprecia accentuat luni, în urma zvonurilor că Grecia ar fi evocat posibilitatea ieşirii din zona euro la o întâlnire a mai multor miniştri de Finanţe din zona euro, potrivit estimărilor unor analişti chestionaţi...
8 mai, 2011
Adevarul crud este ca Germania probabil s-a saturat de toata expunerea gigantica pe care o are in tarile PIGS si va incerca sa-si diminueze pierderile prin incetarea contributiilor crescande la salvarea economiilor falimentare ale partenerilor cu probleme.
1 mai, 2011

“Furtună” economică în Europa

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: