germania

Guvernul cancelarului german Angela Merkel pregăteşte un plan de susţinere a băncilor, în eventualitatea că Grecia nu reuşeşte să respecte termenii ajutorului financiar şi intră în încetare de plăţi (default), au declarat trei oficiali din coaliţia aflată la...
10 septembrie, 2011
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat joi în Parlament că „depinde de Grecia dacă poate îndeplini condiţiile necesare pentru a face parte din uniunea monetară”, relatează Reuters citat de Mediafax. Liderii din zona euro au respins...
8 septembrie, 2011
Curtea Constituţională de la Karlsruhe a validat miercuri participarea Germaniei la ajutorul financiar acordat Greciei în 2010 şi la crearea Instrumentului European de Stabilitate Financiară (EFSF)m dar instanţa germană a cerut şi un rol sporit al Parlamentului în...
7 septembrie, 2011
Ministerul german de Interne, Hans-Peter Friedrich, își menține opinia negativă privind aderarea României şi a Bulgariei la spațiul Schengen, relatează agenția bulgară Novinite,citată de Mediafax. „În prezent, Sofia şi Bucureştiul încă nu sunt pregătite să adere la Acordul...
4 septembrie, 2011
‘Obiectivul meu sunt Statele Unite ale Europei, urmând exemplul altor state federale precum Elveţia, Germania sau SUA’, afirmă ministrul german în declaraţii publicate duminică de săptămânalul Der Spiegel. Ursula von der Leyen a susţinut, săptămâna aceasta, cerinţa Finlandei...
28 august, 2011
Şefi de companii şi asociaţii de afaceri din Germania au vizitat deja Libia, în căutarea de profituri din reconstrucţia ţării, deşi autorităţile de la Berlin au refuzat să intervină în conflictul libian, scrie vineri Der Spiegel. Acum trei...
26 august, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: