germania

Şeful Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi (foto), susţine ideea Germaniei a unei intervenţii europene în proiectele de buget naţionale ale ţărilor comunitare – scrie AFP citată de MEDIAFAX. „Susţin pe deplin această idee propusă de ministrul german...
29 octombrie, 2012
Norbert Lammert (foto), președintele Bungestag-ului german a declarat sâmbătă, potrivit ediției electronice a publicației Welt am Sonntag, că membrii Uniunii Europene ar trebui să se concentreze pe consolidarea Uniunii și că în acest timp nu mai este loc...
14 octombrie, 2012
Un grup de 11 ţări din zona euro au căzut de acord să continue să susţină taxa controversată pe tranzacţiile financiare, astfel încât şi cei care profită în acest domeniu să contribuie la rezolvarea crizei din zona euro,...
10 octombrie, 2012
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a subliniat necesitatea unui singur mecanism de supervizare pentru băncile din zona euro care să devină operaţional din ianuarie 2013, transmit AGI şi AP – citate de AGERPRES. ”Sunt în derulare dezbaterile...
9 octombrie, 2012
Compania Europeană Aeronautică, Spaţială şi de Apărare (EADS) şi BAE Systems se luptă să convingă Germania şi investitorii sceptici să le susţină planul de fuzionare, cu o zi înainte de termenul limită. Deşi guvernele francez şi britanic au...
9 octombrie, 2012
Nou fondul european pentru salvarea țărilor cu probleme va fi lansat, luni, la reuniunea miniștrilor de Finanțe de la Luxemburg, relatează BBC. Mecanismul European de Stabilitate (ESM) va avea o valoare de 500 de miliarde de euro până...
8 octombrie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: