Fără dubiu/ Berlinul va respinge aderarea României și Bulgariei la Schengen: E prea devreme
Hans Peter Friedrich (foto), ministrul german de interne, a anunțat într-un inerviu că Germania se va folosi de dreptul său de veto pentru a respinge

Oponenţii austerităţii de la Atena până la Paris spun că rezultatul indecis al alegerilor din Italia este o dovadă a faptului că votanţii din Europa
Președintele italian Giorgio Napolitano a declarat, joi, că formarea unui nou guvern nu poate fi grăbită, din cauza unor temeri nefondate ale europenilor că țara
Guvernul cancelarului german Angela Merkel a făcut un pas important spre stabilirea unor reguli privind exploatarea gazelor de şist, prin metoda controversată a fracturării hidraulice,
Schisma dintre economiile puternice şi cele slabe din zona euro s-a adâncit, pentru a include şi cele două state care formează motorul Europei,relatează Reuters, cu
Ministrul german al Educaţiei, Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german Angela Merkel, a demisionat sâmbătă, în urma acuzaţiilor de plagiat, relateză Mediafax. Demisia ministrului