Procurorul general al Germaniei – demis după o anchetă împotriva unor jurnaliști
Ministrul german al Justiţiei Heiko Maas (SPD) l-a destituit marţi pe procurorul federal Harald Range (foto) după ce acesta s-a plâns de amestecul politicului în

„Buturuga mica rastoarna carul mare” este un proverb care descrie perfect efectul pe care criza prin care trece Grecia il are asupra Uniunii Europene. Grecia,
Publicaţia britanică The Telegraph oferă în ediţia de miercuri detalii exclusive ale planurilor legate de viitorul Greciei, plecând de la informaţia/premisa că premierul grec nu
În condițiile în care Germania și Franța au respins, marți, setul de propuneri de reformă avansate de Grecia, întâlnirea de miercuri dintre premierul elen Alexis
Sancţiunile occidentale împotriva Rusiei trebuie menţinute până la „respectarea suveranităţii Ucrainei”, au stabilit preşedintele SUA, Barack Obama, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, înainte de începerea
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a sosit duminică dimineaţă în Germania, unde va participa la summitul G7, organizat într-o staţiune montană din landul Bavaria, anunță