G20: compromis privind comerțul liber de protecționism. Nu și unul privind schimbările climatice
Comunicatul comun al celor mai dezvoltate 20 de țări ale lumii (G20) reunite la Hamburg este gata la mai multe capitole, printre care cel privind

Prima întâlnire dintre președinții SUA și Rusiei nu s-a finalizat decât cu un acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei, acesta fiind singurul rezultat
Cancelarul german Angela Merkel și președintele american Donald Trump au avut joi o întrevedere la Hamburg înainte de summitul G20, însă puține detalii au fost
Reprezentanţii Kremlinului au anunţat joi după-amiază că săptămâna viitoare va avea loc prima întâlnire dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, în marja summitului G20 de
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat, luni, pentru prima dată, lista bacteriilor pentru care trebuie dezvoltate urgent noi antibiotice deoarece au devenit tot mai
Efervescență politico-diplomtică în Hangzou (China), acolo unde liderii celor mai mari economii mondiale se reunesc, vreme de 2 zile, la Summit-ul G20. O reuniune de