franta

Franța și-a chemat joi ambasadorul din Italia la consultări ca efect al ”interferențelor” Romei cu politica internă a statului francez, anunță DPA. Decizia apare la două zile după ce vicepremierul Luigi Di Maio s-a întâlnit la Paris cu...
7 februarie, 2019
Adunarea Națională a Franței a adoptat marți un proiect de lege menit să îngreuneze organizarea protestelor de stradă, care durează de săptămâni bune sub stindardul ”Vestelor Galbene”. Legea va permite autorităților administrative să ia măsuri mai dure și...
6 februarie, 2019
Apple a ajuns la un acord cu administrația fiscală din Franța și va plăti jumătate de miliard de euro pentru a compensa faptul că în ultimii zece ani a plătit impozite mai mici decât ar fi trebuit, scrie...
5 februarie, 2019
Câteva mii de manifestanţi „Vestele Galbene” au participat sâmbătă la un marş la Paris şi în alte oraşe franceze, protestând faţă de violenţa poliţiei şi aducând un omagiu protestatarilor răniţi, scrie The Guardian. Demonstranții au adus un omagiu celor...
3 februarie, 2019
Pentru cei mai mulți observatori, tratatul de la Aachen încheiat marți,  22 ianuarie, între Franta și Germania nu se ridică la nivelul așteptărilor exprimate în ultimul an și jumătate în discursurile președintelui Emmanuel Macron. În contrast, Angela Merkel...
23 ianuarie, 2019
Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au semnat marţi la Aachen (Germania) un nou tratat bilateral de prietenie, la 56 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee. Un tratat cu valoare de simbol,...
22 ianuarie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: