Raportul WEF pe competitivitate: România – locul 62 din 138, Bulgaria – locul 50
România ocupă locul 62 în topul celor mai competitive 138 de state din lume, în scădere cu nouă poziții față de anul trecut, potrivit raportului WEF

Ianuarie. Perioada din an în care bogații și puternicii, sau cei pur și simplu faimoși, se îndreaptă spre stațiunea montană Davos ca să discute marile
Lucrările Forumului Economic de la Davos au început miercuri, într-un context mondial înrăutăţit faţă de anul trecut. Contextul conflictual global vine să încarce cu
Raportul „Riscuri Globale 2014”, dat publicităţii vineri, la Davos, arată că inechitatea socială are potențial exploziv, fiind probabil să provoace un impact la scară mondială.
Sistemul financiar este mai sigur decât acum cinci ani- acesta este mesajul pe care îl transmit toţi bancherii prezenţi la reuniunea anuală a Forului Economic
Forumul economic mondial a debutat miercuri la Davos (Elveţia) într-o atmosferă de optimism care nu a mai fost înregistrată în ultimii cinci ani, referitoare la