Câte ore muncesc profesorii din UE și din România: Noile măsuri din educație și compensațiile pentru profesori
Profesorii cu o vechime de cel puțin 30 de ani ar putea primi la pensionare șase salarii medii brute, adică aproape 30.000 de lei, conform

Aproximativ 85.000 de profesori sunt absolvenți ai unor programe de învățământ superior la distanță (ID), a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, la o întâlnire cu
Aproape o treime din totalul angajaților europeni au participat în 2016 la cursuri, formale sau informale, pentru îmbunătățirea abilităților, competențelor și calificărilor profesionale, portivit datelor
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a pus în dezbatere, miercuri, ghidul solicitantului „Formarea personalului implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate”. El este destinat celor care
Una dintre cele mai mari probleme când vine vorba de construirea unei afaceri de succes este lipsa resursei umane de calitate. Din păcate avem foarte
În pofida unor deficiențe discutate pe larg referitor la procesul de învățământ și de adecvare la cerințele din activitatea curentă, ceea ce ne penalizează nu este atât capacitatea forței de muncă, ci integrarea profesională eficientă și mobilitatea necesară pentru a ne plia pe ciclurile economice și cererea din piață.
In Romania, cei mai multi dintre angajati primesc salarii nete ce nu depasesc 1,5-2 euro pe ora, insa diferenta dintre suma neta primita de un
Germania sprijină România în reforma sistemului de formare profesională, a precizat luni Ministerul german de Externe, în urma unei întrevederi pe care a avut-o la