Ministerul Fondurilor Europene: CE a returnat României 2,4 miliarde de euro, în 2013
Valoarea fondurilor structurale şi de coeziune returnate României în acest an, de către Comisia Europeană, a ajuns la aproximativ 2,4 miliarde de euro, la 22

Beneficiarii din mediul privat vor derula o procedură simplificată în cazul achiziţiilor de bunuri de peste 30.000 de euro, a celor de servicii cu o
Comisia Europeană a aprobat luni o listă de aproximativ 250 de proiecte-cheie de infrastructuri energetice, în valoarea totală de aproximativ 5,85 de miliarde de euro,
Lipsa aptitudinilor tehnice sau a capacităţii decizionale reprezintă principalele obstacole întâmpinate în pregătirea marilor proiecte eligibile pentru cofinanţare din fonduri europene în România şi Bulgaria,
Societatea Academică din România (SAR) a lansat luni o cercetare care identifică cele mai importante vulnerabilităţi ale sistemului instituţional de prevenţie a fraudei şi a
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a transmis vineri, serviciilor Comisiei Europene, prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020, anunţă instituţia. Documentul a fost transmis informal deoarece,