fonduri europene

Premierul și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vor deține principalele roluri în procesul de monitorizare și punere în aplicare a PNRR, conform proiectului de OUG ce stabileşte cadrul instituţional şi financiar general pentru gestionarea fondurilor europene alocate...
5 decembrie, 2021
Curtea de Justiție a UE ar trebui să respingă recursurile Poloniei și Ungariei împotriva mecanismului ce condiţionează acordarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, conform opiniei avocatului general al CJUE, Campos Sánchez-Bordona. „Acest regim a fost adoptat...
2 decembrie, 2021
Un număr de 16 agenţii de presă din state UE, printre care și Agerpres, vor înființa o ”Redacţie Europeană”, proiect coordonat de agenția germană DPA. European Newsroom va acoperi teme legate de UE și va fi sprijinit de...
29 noiembrie, 2021
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a primit primele solicitări de avizare a proiectelor de producție și stocare a hidrogenului, potrivit lui Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE. Sunt doar proiecte pilot sau de cercetare, dar următoarele vor putea...
25 noiembrie, 2021
Omul de afaceri Nicolae Badea (foto), fost finanțator al Clubului de Fotbal Dinamo, a fost trimis în judecată pentru că ar fi depus documente false pentru a obține decontări ilegale de 200.000 lei într-un proiect realizat cu fonduri...
18 noiembrie, 2021
Primăria Oradea va construi cu fonduri europene un al doilea incubator de afaceri, centrul ”Cresc Oradea Mare”. Acesta va găzdui firme din domeniul creativ, precum dezvoltare de software pentru design, creaţie, animaţie etc. Incubatorul de afaceri va fi...
17 noiembrie, 2021

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: