fonduri de pensii

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) atrage atenţia că „reforma Pilonului II de pensii nu poate fi justificată de evoluțiile datoriei publice sau ale deficitului” bugetar, potrivit unui comunicat FIC emis miercuri. „Bunăstarea viitoare a actualilor angajați nu trebuie periclitată...
16 mai, 2018
Siguranța financiară a românilor depinde de diversificarea surselor lor de venit la pensionare, iar aceasta trebuie asigurată prin obligativitatea contribuției la o pensie administrată privat (Pilon II), spune un document al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România...
6 aprilie, 2018
A fost publicată în Monitorul Oficial norma Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind „utilizarea activului personal net al participanţilor la pensiile private”, care prevede că, începând cu aprilie 2018, beneficiarii de pensii Pilon II şi III vor putea...
2 aprilie, 2018
Guvernul polonez a scos în dezbatere publică un plan de înființare a unui sistem de pensii privat, bazat pe contribuțiile angajatorilor, inspirat de modelul american „401k”, ca parte a reformei pensiilor. Noul sistem face parte dintr-un plan mai amplu...
19 februarie, 2018
Fondurile de pensii private obligatorii (Pilon II) au înregistrat active nete totale de 39,741 miliarde de lei, la 31 decembrie 2017, în creştere cu 26,30% faţă de 2016, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Rata medie ponderată...
21 ianuarie, 2018
Obsesia anunțată de guvern încă din ziua investirii sale în Parlament, față de Pilonul II de pensii produce efecte concrete: Ministerul Finanțelor Publice (MFP) pregătește reducerea de la 5,1% la 2,5%, ponderea contribuțiilor virate la fondurile de pensii...
23 august, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: