8 ani de închisoare, la 17 ani de la devalizare: SOV, cu executare, în dosarul FNI
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat marţi, definitiv, la opt ani de închisoare în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), pentru

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv, vineri, de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie (ICCJ), la doi ani de închisoare cu executare în dosarul
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Constantin Buzoianu, a declarat pentru MEDIAFAX că va fi revocat din funcţie şi susţine că piaţa asigurărilor se confruntă
Ministerul Public a anunţat joi că, la cererea lui Nicolae Popa – condamnat în dosarul FNI la 15 ani de închisoare şi extrădat din Indonezia
Desfăşurarea de forţe a Justiţiei – cu reţinerile, arestările, audierile şi recursurile din ultimele luni ale lui Sorin Ovidiu Vântu şi extrădarea, pas cu pas, a lui Nicolae Popa – pare să se desfăşoare ca într-un spectacol la care lumea priveşte dar a uitat cât costă biletul şi cum stăm cu ratele cu care e plătit acest bilet. Una din cele mai importante instituţii ale statului, AVAS, are, periodic, conturile blocate, pentru ca din ele să mai fie scoasă o tranşă de plată către păgubiţi.
Preşedintele Indoneziei a semnat decretul de extrădare a fostului director Gelsor, Nicolae Popa, acesta urmând să fie predat autorităţilor române în termen de 30 de
Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege iniţiat de Guvern prin care bugetul AVAS nu va mai putea fi executat silit, în vederea acordării