fmi

Economia europeană s-a descurcat rezonabil în ultimele săptămâni, dar creşterea încetineşte şi la orizont se profilează multiple riscuri, avertizează Fondul Monetar Internaţional, citat de DPA, agenție preluată de Agerpres. „Europa a evitat o recesiune totală în această iarnă...
17 aprilie, 2023
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a ajuns la un acord cu guvernul ucrainean pentru punerea în practică a unui plan de ajutorare în valoare totală de 15,6 miliarde de dolari, notează AFP, potrivit Agerpres. Planul urmează să permită „sprijinirea...
22 martie, 2023
Anul 2023 arată mai bine pentru economia globală decât se temeau majoritatea analiștilor, cu toate că riscurile sunt numeroase, de la escaladarea conflictului din Ucraina și până la apariția unui război comercial transatlantic, a concluzionat panelul final al...
23 ianuarie, 2023
Povara datoriilor de la nivel mondial a scăzut atât din cauza inflației, cât și a redresării economice în urma pandemiei, a declarat miercuri directorul general adjunct al Fondului Monetar Internațional (FMI), potrivit MarketWatch. Datoria globală ca pondere în...
19 ianuarie, 2023
O fragmentare severă a economiei globale după decenii de integrare economică ar putea reduce producția economică globală cu până la 7%, dar pierderile ar putea ajunge la 8-12% în unele țări, dacă tehnologia este și ea decuplată, potrivit...
16 ianuarie, 2023
Lumea se confruntă cu o recesiune în 2023, costurile mai mari de împrumut, menite să combată avansul inflației provocând contractarea mai multor economii, potrivit Centrului de Cercetare Economică și Afaceri (CEBR), transmite Bloomberg. Economia globală a depășit 100...
26 decembrie, 2022

Bloomberg – câteva previziuni pentru 2023

Lumea se confruntă cu o recesiune în 2023, costurile mai mari de împrumut, menite să combată avansul inflației provocând contractarea mai multor economii, potrivit Centrului

Bloomberg – câteva previziuni pentru 2023

Lumea se confruntă cu o recesiune în 2023, costurile mai mari de împrumut, menite să combată avansul inflației provocând contractarea mai multor economii, potrivit Centrului

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: