Florin Cîțu a fost invitat la Kiev – anunț Senat
Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a fost invitat de preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stafanciuk, să efectueze o vizită oficilă la Kiev. Informația a fost

Florin Cîțu a anunțat sâmbătă că și-a depus demisia din funcția de președinte PNL. El a făcut anunțul la sediul PNL, unde convocase o ședință
Biroul Executiv PNL a votat vineri, cu unanimitate (45 de voturi din 45 prezenţi), convocarea Consiliului Naţional al PNL pentru duminică. Consiliul ar urma să
Preşedintele Senatului, președintele PNL Florin Cîţu, a afirmat miercuri că, dacă va exista voinţă politică, alegerile care trebuie să se desfăşoare în România în 2024
Conducerea PNL discută marți, în ședința Biroului Executiv Național, despre activitatea miniștrilor săi din Guvernul Ciucă. Președintele Florin Cîțu a cerut o evaluare a acestora.
Reducerea contribuției pentru asigurari sociale (contribuțiile CAS, pentru pensie) de la 25% la 20%, ar putea reprezenta o soluție de creştere a salariului pentru toţi