fiscalitate

Politica fiscală restrictivă ar putea conduce la încetinirea creşterii economice la 4,4% în 2018 şi la 3,6% în 2019, în timp ce conflictul dintre ramurile executivă şi cea legislativă a guvernului pe de o parte şi cea judiciară...
11 aprilie, 2018
Comisia Europeană va nominaliza miercuri şapte ţări pentru măsuri fiscale care afectează echitatea pieţei unice, a anunţat marţi comisarul european Pierre Moscovici (foto), citat de AFP și preluată de Agerpres. „Pentru prima oară, Comisia insistă asupra problemei planificării...
7 martie, 2018
Teama de viitoarele creșteri ale dobânzii îi face pe cei mai mulți antreprenori să-și dorească reducerea gradului de îndatorare, potrivit sondajului semestrial realizat de Banca Națională a României (BNR) privind accesul la finanțare. Proporția antreprenorilor care doresc să...
19 decembrie, 2017
În România, raportul dintre veniturile care ar trebui colectate din taxe (inclusiv contribuţiile sociale – rata taxe/PIB) şi PIB a fost de 26% în 2016, mai mare doar decât cel din Irlanda şi sub colectarea din Bulgaria (29%),...
7 decembrie, 2017
București, 14 noiembrie 2017, Camera de Comerț și Industrie a României. Organizator: CursDeGuvernare.ro  Conferința: Mediul de afaceri și presiunea impredictibilității legilor fiscale: Cum revenim la normalitate? 15 speakeri de top din mediul de afaceri și autorități decidente și peste 130...
17 noiembrie, 2017
cursdeguvernare.ro își asumă – nu fără tristețe și fără amară ironie – ilustrația de mai sus, ca esență a temei grave și mai mult decât serioase a conferinței organizate marți: imaginile obișnuite de la eveniment pot fi văzute...
14 noiembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: