finantare

Guvernul va diminua sprijinul acordat producătorilor de energie din surse regenerabile, prin certificatele verzi, a declarat, marți, ministrul deșlegat pentru Energie, Constantin Niță. El a susținut că prin modificarea Legii 220/2008, privind energia din surse regenerabile, facturile la...
2 aprilie, 2013
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost inculpat oficial, fiind acuzat că ar fi primit ilegal fonduri de campanie în 2007 din partea celei mai bogate femei din Franţa, potrivit BBC. Sarkozy este acuzat că ar fi acceptat...
22 martie, 2013
Compania de stat Transgaz ar putea finanţa până la 20% din proiectul gazoductului Nabucco, înainte ca alţi acţionari să intre în consorţiu, respectiv până la 10% dacă în proiect vor fi prezente şi companii din consorţiul Şah Deniz....
19 martie, 2013
Guvernul va solicita Comisiei Europene modificarea Programului Operațional Sectorial Transport, pentru finanțarea lucrărilor la magistrala Drumul Taberei a Metroului bucureștean, a declarat, joi, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. ”Azi am avut o ședință cu cei de la Trasporturi...
14 martie, 2013
Guvernul scoate din Trezorerie 1,2 miliarde de lei pentru asigurarea plății cheltuielilor eligibile la proiectele din șase programe operaționale de fonduri europene. Potrivit unei hotărâri de guvern, banii sunt alocați autorităților de management de la ministere, sub formă...
8 martie, 2013
România a fost inclusă în raportul Eurostat referitor la IMM-uri pentru anul 2012 drept statul cu cea mai grea situație față de cea de la începutul crizei. Producția realizată, productivitatea muncii și numărul de angajați au cunoscut reduceri...
2 martie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: