fidesz

Guvernul premierului Viktor Orbán a demarat o campanie media împotriva rezoluției adoptate în Parlamentul European cu privire la îngrijorările pe care le provoacă starea sistemului judiciar și respectarea domniei legii în Ungaria. Prima producție a acestei campanii a...
20 septembrie, 2018
Partidul premierului maghiar Viktor Orban (foto), Fidesz, a obţinut o majoritate de două treimi în viitorul parlament de la Budapesta,  potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor de duminică. Rezultatele au fost anunţate după numărarea a 93% din voturi, potrivit Reuters. Prim...
9 aprilie, 2018
Viktor Orban și-a petrecut weekendul în Cluj-Napoca, unde a convenit cu UDMR, în numele partidului său, FIDESZ, „asupra unor proiecte pe termen scurt, mediu și lung”, potrivit președintelui UDMR, Kelemen Hunor. „În cadrul întrevederii care a avut loc...
1 octombrie, 2017
Ministerul Justiţiei din Ungaria a cerut Curţii Constituţionale o opinie privind posibila neconstituţionalitate a creditelor în valută, argumentând că băncile au abuzat de poziţia lor în relaţia cu împrumutaţii sau au încălcat drepturile consumatorilor. De asemenea, Ministerul Justiţiei...
2 decembrie, 2013
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că România, ”își va asuma leadershipul punerii la punct a Budapestei”, după declarațiile făcute de unii lideri politici din Ungaria la adresa României. Prezent în Harghita, la Universitatea de Vară de la...
12 august, 2013
Președintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, a afirmat, duminică, la Odorheiu Secuiesc, că Guvernul României se comportă necivilizat și barbar prin opoziția față de reînhumarea rămășițelor pământești ale scriitorului ungur Nyiro Jozsef în localitatea românească, în replică premierul Victor...
27 mai, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: