fenechiu

Trei miniștri vor rămâne cu autorități de management pentru fondurile europene, însă 11 miniștri vor avea în subordine organisme intermediare, potrivit schemei grafice a sistemului de absorbție de fonduri UE pentru perioada de programare 2014-2020, pus la dispoziția...
27 aprilie, 2013
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, susține că a primit un acord verbal din partea reprezentanților Comisiei Europene privind finanțarea din fonduri UE a tronsoanelor de metrou Drumul Taberei și Parc Basilescu-Străulești. El a precizat că astfel Comisia Europeană ar...
5 aprilie, 2013
CFR Marfă estimează că va încheia acest an cu pierderi de 211 milioane lei, de 2,2 ori mai mari faţă de rezultatul negativ bugetat pentru 2012, de 95 milioane lei, relatează Mediafax. Potrivit proiectului de buget pentru acest...
19 martie, 2013
Aderarea României la spaţiul Schengen urmează să fie amânată până în luna octombrie, la cererea a unuia sau două state membre, la Consiliul JAi din 7-8 martie, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta. „Există opinia unei ţări sau...
1 martie, 2013
Președintele Traian Băsescu a ieșit marți seară într-o declarație publică, în care a explicat rostul scrisorii pe care a trimis-o săptămâna trecută premierului Victor Ponta și președintelui Senatului Crin Antonescu. Intervenția șefului statului s-a concretizat într-un adevărat bilanț...
26 februarie, 2013
Crin Antonescu a fost reales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, din postura de candidat unic, impunându-și lista echipei de conducere printr-un vot categoric dat de Congresul liberalilor. Președintele PNL a dat un mesaj împăciuitor față de adersarii săi...
23 februarie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: