Argentina, în faliment, pentru a doua oară în 13 ani
Argentina a intrat joi, la ora 06.00 (ora României), în faliment tehnic, deoarece nu a rambursat până la sfârşitul zilei de 30 iulie suma de

Roma, se află în pragul unui faliment în stilul oraşului american Detroit, după ce Guvernul italian a decis să retragă din Parlament, din cauza strategiilor
CNADNR a reziliat contractul de proiectare şi execuţie a lotului 2, de 16,6 km, al tronsonului de autostradă Nădlac – Arad, după falimentul constructorului austriac
Persoanele cărora le este imputată insolvenţa unei firme ar putea fi obligate să acopere din propria avere, parţial sau integral, datoriile societăţii respective, potrivit proiectului
Miniştrii europeni de finanţe au ajuns la un compromis în noaptea de miercuri spre joi cu privire la un set comun de reguli care să
Reducerea rapidă a arieratelor la nivelul autorităţilor locale de la 1,2 miliarde lei la 300 milioane lei este o condiţie pentru ca România să intre