factura

Prima lună a anului curent a adus o majorare surpriză a indicelui prețurilor de consum (IPC). După ce inflația scăzuse la 2,04% pe întreg anul 2020, ne-am trezit brusc cu o majorare de 1,33% doar în luna ianuarie....
4 martie, 2021
Negociatorii britanici și cei europeni au ajuns la un acord de principiu asupra valorii obligațiilor restante ce trebuie plătite de Londra înainte de trece la negocierile pentru retragerea Marea Britanii din UE – în jurul a 50 de...
29 noiembrie, 2017
Premierul Marii Britanii, Theresa May, a propus vineri, la Florenţa, o perioadă de tranziţie de doi ani în relaţia cu Uniunea Europeană după Brexit. „Nici Marea Britanie, nici Uniunea Europeană nu vor fi în poziţia de a implementa...
23 septembrie, 2017
Puncte cheie: Zilele trecute, întâlnirea şefilor executivelor din cele mai importante două puteri ale lumii occidentale, Statele Unite şi Germania, ne-a lăsat un gust amar, prin prestaţia lamentabilă a noului lider de la Casa Albă, care a dorit...
29 martie, 2017
România a înregistrat în zilele de 15 și 23 ianuarie 2017 cel mai mare preț al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei...
29 ianuarie, 2017
Executivul a decis reducerea de la 12,15% la 8,3% din consumul final brut de energie electrică, a cotei obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi, potrivit...
29 decembrie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: