Narcis Neaga riscă demiterea din cauză că strică afacerile pe litoral
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat luni seara, la TVR, că va vorbi cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a vedea ”cât de important este directorul

Compania americană UiPath a închis seria D de finanțare la 568 milioane de dolari. Noua investiție ridică valoarea startup-ului la aproape șapte miliarde de dolari,
Mai multe personalităţi ale culturii române din ţară şi din străinătate au semnat o petiţie de susţinere a managerului Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Dimitriu (foto),
Noua metodologie de evaluare a studiilor universitare de doctorat viciază acest proces, periclitează suplimentar credibilitatea instituțiilor de învățământ superior și ar putea nărui definitiv prestigiul
UPDATE: Corelarea cu observațiile Comisiei de la Veneția, după intrarea în vigoare a legilor Președintele Comisiei speciale pentru legile justiției, Florin Iordache, a anunțat că săptămâna
Compania de robotică software UiPath, fondată în Bucureşti de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, a obţinut o nouă finanţare de 225 milioane de dolari, în