Au intrat în circulaţie noile bancnote de 100 de euro şi 200 de euro
Marţi, 28 mai 2019, au intrat în circulaţie noile bancnote de 100 de euro şi 200 de euro. Ele păstrează aceeaşi culoare, dar au un

Cancelarul Angela Merkel a anunţat că sprijină intenţia Croației de a se alătura Zonei Euro și zonei de liberă circulaţie, Schengen, sugerând totuși că acest
Băncile vor trebui să perceapă comisioane egale pentru plăți transfrontaliere în euro și plăți interne, și să fie transparente în cazul comisioanelor de conversie monetară,
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a făcut public duminică Planul Național de Adoptare a Monedei Euro și Raportul de fundamentare a acestuia. Investițiile, reformele
National gross average salary income for November 2018 was RON 4,658, 2.8% more than in the previous month, according to INS data. National nominal net
Câștigul salarial mediu brut pe luna noiembrie 2018 a fost de 4.658 lei, cu 2,8% peste cel din luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS.