Emmanuel Macron: Nu mai e timp pentru renegocierea acordului Brexit
Președintele francez Emmanuel Macron a spus joi, înainte de întâlnirea cu premierul britanic Boris Johnson, că nu mai există timpul necesar pentru negocierea unui nou

Președinții Franței, Emmanuel Macron, și Rusiei, Vladimir Putin, au indicat posibilitatea deschiderii unor noi negocieri care să ducă la soluționarea conflictului din Ucraina, dar nu
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că a convenit cu omologul său iranian, Hassan Rouhani, să exploreze condiţiile necesare pentru reluarea dialogului privind acordul
Preşedintele francez Emmanuel Macron (foto) a declarat că o va susţine pe Angela Merkel în cazul în care cancelarul german va candida la succesiunea lui
Reduceri de taxe, majorări de pensii, reforma serviciilor civile și desființarea celebrei Ecole nationale d’administration (ENA), unde s-au format numeroase elite franceze, sunt câteva dintre
Senatul francez a decis să sesizeze justiţia în cazul mai multor colaboratori ai preşedintelui Emmanuel Macron, inclusiv directorul de cabinet, suspectaţi de mărturii false sau