Alertă de securitate pe aeroportul din Geneva
Poliția din Geneva a primit informații de la omologii francezi în baza cărora au fost sporite măsurile de securitate pe aeroportul Cointrin pentru o perioadă

Parlamentul elvețian a votat miercuri decizia ca statul să retragă oficial solicitarea de aderare la Uniunea Europeană formulată de guvern în 1992, însă aflată de
Elvețienii au respins masiv la referendumul de duminică instituirea unui venit universal minim de bază, care să fie primit de la stat de toți cetățenii,
Vicepremierul Costin Borc a declarat luni că Executivul pregătește două măsuri de acordare a unor stimulente fiscale pentru companiile care investesc în educație. Una dintre
În Elveția se desfășoară duminică un referendum pentru a se decide dacă cetățenii străini care comit delicte minore în acest stat, de exemplu încălcarea regulilor
Ianuarie. Perioada din an în care bogații și puternicii, sau cei pur și simplu faimoși, se îndreaptă spre stațiunea montană Davos ca să discute marile