Proiect OUG / Bugetarii vor avea în 2013 salariile din decembrie 2012
Salariile bugetarilor se vor menţine la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2012, pe întreg parcursului anului 2013, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă lansat

În condițiile în care accesul la resurse și tehnologii și finanțare se ”democratizează” la nivel mondial, competitivitatea unei țări depinde în măsură tot mai mare
Europa are nevoie de o reorganizare radicală a modului în care sistemele de învățământ și formare contribuie la dezvoltarea competențelor necesare pe piața muncii, aşa
Strategia Europa 2020 a fost adoptată de Consiliul European în iunie 2010 și are drept scop implementarea unei economii bazate pe cunoaștere, sustenabilă și atotcuprinzătoare,
camera deputaților dezbate marți dimineață moțiunea simplă depusă împotriva guvernuluui de către 63 de parlamentari PDL. Întitulată ””Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec
Absolvenţii de liceu ar urma să aibă posibilitatea să dea bacalaureatul profesional, care nu le va permite accesul la facultate, a decis, luni, Senatul, ca